Lansare de carte la Medgidia

Casa de Cultură I.N. Roman din Medgidia a găzduit lansarea cărții ”Compania Detectivilor” scrisă de Florin Alexandru. Volumul cu titlul„Compania Detectivilor” este format din două romane de tip polițist: „Arua” și „Averea Preotului Coreean”.

Fost angajat al Poliției și pasionat de meseria sa, autorul a ales să continue printr-un proces creativ ceea ce a învățat de-a lungul anilor. Astfel, a cumulat în cele două romane fapte de viață inspirate din viața reală a detectivilor.

Scriitorul Ovidiu Dunăreanu a apreciat modalitatea de exprimare abordată și l-a clasificat pe autor deja în rândul profesioniștilor.

Chiar dacă se află la prima sa lansare și a fost coplesit de emoții autorul a prezentat succint cărțile sale și a stârnit curiozitatea cititorilor. La fel de încântați de eveniment  au fost Comisarul Șef de Poliție, Ionel Ioniță, și fosta învățătoare a scriitorului

Evenimentul a fost unul îndelung așteptat de către cei care savurau acest tip de roman în perioada comunistă. La fel de bine primit a fost însă și de către publicul tânăr care în mare parte se află la primul contact cu această tipologie de roman.

Redactor: Nicoleta Antohi