Lady Gaga, în concert la Bucureşti

Lady Gaga susține în această seară, începând cu ora 17, un concert care se anunță de-a dreptul incendiar, dacă ne luăm după cel din Sofia, unde artista a întrupat 12 personaje. Controversata cântăreață a ajuns ieri, în Capitală și a fost întâmpinată de zeci de fani care și-au așteptat idolul ore și chiar zile întregi în fața hotelului unde a fost cazată.

Lady Gaga, una dintre cele mai în vogă artiste, a ajuns miercuri din Bulgaria în România. Vedeta a venit la Bucureşti cu autocarul, unde s-a odihnit timp de câteva ore, în faţa hotelului de lux. Excentrică aşa cum o ştim, nu a sosit singură, ci însoţită de o sosie pentru a deruta jurnaliștii. Fanii au fost în extaz la apariţia divei, iar cei care nu au reuşit să primească autografe au fost extrem de dezamăgiţi.

Artista americană a câştigat un loc special în inimile fanilor din România.

Autorităţile de la Bucureşti vor să fie sigure că evenimentul nu va fi marcat de incidente. Maşinile din apropierea Pieței Constituției au fost ridicate, străzile închise, au fost amenajate garduri de protecţie, iar sute de jandarmi şi poliţişti vor fi mobilizați în stradă. Show-ul este primul concert al artistei organizat în aer liber din cadrul turneului său european. Accesul publicului se va face începând cu ora 17.00, pe cele două intrări amenajate pe Bulevardul Libertăţii, dinspre Calea 13 Septembrie şi dinspre Bulevardul Naţiunile Unite. Întreaga zonă va fi împânzită de oamenii legii.

Nici poliţiştii rutieri nu vor lipsi de la eveniment. Nu vor avea însă timp să o asculte pe Lady Gaga. Agenţii vor fi cu ochii pe şoferi şi pietoni. Mai mult, între orele 10 şi 5 dimineaţa, traficul va fi restricţionat şi pe bulevardul Unirii, între bulevardul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei. Soferii sunt rugaţi să folosească rute ocolitoare.

Concertul lui Lady Gaga va avea loc joi, între orele 17 şi 23. Cea care va deschide concertul divei americane este Lady Starlight, care va urca pe scenă în jurul orei 18.30, iar The Darkness va concerta o oră mai târziu.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu