”Lacul lebedelor” pe gheață

Forfotă, astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, înainte de spectacolul pe gheaţă „Lacul Lebedelor”. Ultimele detalii au fost puse la punct, iar cele 10 tone de gheaţă acoperă eficient suprafaţa scenei.

Cei care au pregătit scena pentru spectacol sunt specialiști veniți tocmai din Rusia și Anglia. Aceștia au lucrat 2 zile pentru ca totul să fie gata la timp.

Biletele s-au vândut ca pâinea caldă, chiar dacă preţul ajunge la 250 de lei. Pentru că cererile au continuat să vină, locurile în sala Casei de Cultură din Constanţa au fost suplimentate.

Este pentru prima dată când are loc în Constanța un asemenea eveniment. Balerinii unei trupe renumite de patinatori vor reproduce scenele capodoperei ”Lacul lebedelor”, pe gheață. The Imperial Ice Stars a fost fondată în 2004 și a câștigat în doar câțiva ani peste 250 de medalii datorită coregrafiilor foarte reușite. Peste 110 costume vor fi îmbrăcate de artiștii care vor dansa pe gheață.

3 ani s-a chinuit directorul Casei de Cultură pentru a aduce acest spectacol și pe scena din Constanța. Iar eforturile nu au fost în zadar. Anul viitor se dorește repetarea evenimentului, dar cu o altă piesă.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Alex Brinzaru