La volan, fără carnet de conducere

Lipsa de responsabilitate a unora dintre semenii noștri pare să fie fără limite. Sâmbătă seară, un bărbat în vârstă de 31 de ani, fără a poseda permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul volanului  și a lovit frontal un copac. Atât șoferul, cât și un pasager aflat în dreapta, se află în stare gravă.

Daniel Robu, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a considerat că școala de soferi reprezintă doar ceva facultativ și s-a urcat la volanul unui autoturism marca Skoda, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, alături de el, pe locul din dreapta, a urcat și un prieten, în vârstă de 30 de ani. La un moment dat, șoferul a apăsat prea tare pedala de accelerație și a pierdut controlul mașinii, intrând pe sens opus, iar apoi  într-un copac de pe marginea DN 39, în localitatea Eforie Sud. Impactul a fost devastator și doar intervenția rapidă a echipajelor de descarcerare și a personalului medical de pe ambulanță făcând ca bărbații să fie, încă, în viață. Cele două victime au fost transportate la spitalul județean Constanța, pasagerul din dreapta aflându-se în comă, în timp ce bărbatul ce a provocat întreaga tragedie se află, la rîndul său, în stare gravă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal.

Redactor: Paul Alexe