La Năvodari a început curățenia de primăvară

Mașini de lucru și muncitori au fost mobilizați pentru lucrările de toaletare a spațiului verde în unul din cartierele orașului Năvodari. În acest fel, Sărbătorile Pascale vor fi primite așa cum se cuvine.

Săptămâna a început cu un îndemn la muncă, la demararea curățeniei în propria ogradă pentru a întâmpina așa cum se cuvine Sărbătorile Pascale. Prin propriul exemplu, administrația locală, de la primele ore ale zilei de luni, a trimis pe teren o echipă formată din muncitori, mașini de lucru și coordonator de activitate pentru a începe toaletarea spațiului verde din cartierul aflat în spatele Poliției, mai exact pe aleea Trandafirilor.

Surse din cadrul primăriei ne-au asigurat că aceste lucrări constituie o primă etapă dintr-un proiect mai amplu de modernizare a zonei.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet