La munte e ca la mare…în trafic

Drum de coşmar pentru turiştii care au plecat seara trecută de la mare. Mii de persoane au aşteptat şi câte două ore pentru a putea trece de tronsonul Medgidia-Cernavodă. S-a circulat bară la bară, iar coloana de maşini s-a întins pe aproape zece kilometri. Trafic infernal a fost și pe DN1, la încheierea weekendului. Între Predeal şi Buşteni, dar şi între Posada şi Comarnic, cozile de maşini s-au întins pe zeci de kilometri.

Turiştii care au pornit de pe Valea Prahovei către case au îndurat un trafic de coşmar. Dacă într-o zi obişnuită tronsonul de drum Predeal – Buşteni se parcurge în 20 de minute, duminică, şoferii l-au tranzitat în mai bine de o oră, cu nervii întinși la maximum, bineînțeles.

Din cauza aglomeraţiei de pe Valea Prahovei, la orele prânzului, Poliţia Rutieră a luat măsura devierii traficului rutier de la Braşov pe DN1 A Săcele – Cheia – Ploieşti.

Nervi au fost și pe A2, unde mii de maşini au format o imensă coloană pe ultimul tronson al autostrăzii Soarelui.

Răbdarea șoferilor a fost pusă la grea încercare, ținând cont că a fost duminică seară, traficul supraaglomerat, iar pe o porțiune a Autostrăzii Soarelui s-a circulat pe un singur sens.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu