La Mangalia a avut loc, astăzi, deschiderea oficială a Clubului Nautic Callatis

Una dintre cele mai moderne clădiri din portul turistic deţine 13 spații de închiriere, un secretariat și cinci birouri care vor deservi Poliția de Frontieră, Căpitănia și conducerea portului. De asemenea, Clubul Nautic găzduieşte operatorii din domeniul turismului nautic, care doresc să îşi consolideze afacerile pe acest segment, la Mangalia.

Şi pentru că un motor al economiei poate fi turismul, municipalitatea spune că va atrage cât mai multe fonduri europene şi pentru alte proiecte în domeniul dezvoltării turistice.

Prezent la inaugurarea Clubului Nautic, senatorul Nicolae Moga a ţinut să-i felicite pe cei implicaţi în implementarea proiectului şi a adăugat că accesarea de fonduri europene reprezintă paşii spre dezvoltarea turismului.

Proiectul urmăreşte valorificarea potenţialului turistic şi uman existent în zona transfrontalieră Mangalia – Balcic, fapt confirmat şi de viceprimarul staţiunii bulgare.

Până la finalizarea proiectului, respectiv la sfârşitul sezonului esival, vor avea loc mai multe activităţi de promovare şi informare. Cu aceasă ocazie, pe  27 august, locuitorii Mangaliei și turiștii care se vor afla pe litoral în acea perioadă sunt așteptați să viziteze clubul și să se plimbe cu yacht-ul primăriei care a fost achiziționat în cadrul proiectului, fără să coste municipalitatea vreun ban.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru