La Constanța și Medgidia au inceput pregătirile pentru Bobotează (VIDEO)

La Constanța pregătirile sunt în toi. Pentru buna desfășurare a manifestării religioase de duminică, la care sunt așteptați circa 10.000 de credincioşi, autoritățile vor pune la dispoziție tot ce este necesar. Astfel, două autospeciale şi 20 pompieri din cadrul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor participa la sfinţirea apei de către Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului şi umplerea sticlelor cu agheasmă, iar un pluton de 18 subofiţeri, sub comanda unui ofiţer, va face parte din garda de onoare ce însoţeşte procesiunea, conform tradiţiei militare. Procesiunea organizată de Arhiepiscopia Tomisului, va începe la ora 11,00, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor.

Și la Medgidia, Primăria în colaborare cu Protoieria organizează cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari. Evenimentul va avea loc pe 6 ianuarie, la 12.30, pe canalul Dunăre Marea-Neagră. Tot atunci, va avea loc şi ritualul scoaterii din apă a Sfintei Cruci, de către unul dintre cei mai curajoși înotători voluntari. Organizatorii vor acorda un premiu de 1000 lei câştigătorului. Acesta este o tradiție practicată în fiecare an de Bobotează, în toată țara.

Înscrierea voluntarilor se va face înainte de începerea slujbei, în baza actului de identitate. Înotătorii trebuie să respecte regulamentul şi înainte de a se arunca în apa rece a Dunării vor fi examinați medical.

La eveniment vor participa principalele oficialităţi din Medgidia. Jandarmeria şi serviciul de ambulanţă vor supraveghea desfăşurarea concursului de Bobotează. Credincioşii sunt aşteptaţi să ia parte la sărbătoare duminică, 6 ianuarie,de la ora 12:30 pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră, în dreptul fântânii arteziene.

Reporter: Catalina Smereca ; Imagine: Vali Cerbanescu