La Constanța, balurile continuă!

În timp ce în București, Inspectoratul Școlar General a anunțat anularea tuturor balurilor bobocilor ca urmarea a tragediei din clubul Colectiv, la Constanța acestea ar putea fi organizate în continuare. Asta pentru că Inspectoratul Școlar de la Constanța nu se implică în astfel de evenimente si totul rămâne la latitudinea elevilor, a organizatorilor de evenimente, dar și a conducerii unităților de învățământ.

 

Balurile bobocilor pot fi tinute în continuare la Constanța și asta pentru că nu există un factor de decizie care să împiedice organizarea unor astfel de evenimente. Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu se mai implică de ani buni în astfel de evenimente.

Astfel, dacă va exista cerere atât din partea elevilor cât și a studenților ca aceste baluri să se desfășoare, nimeni nu le poate împiedica, mai ales că de multe ori ele s-au organizat chiar și fără acordul unităților de învățământ. Elevii sunt conștienți de riscurile la care se expun.

În București, Inspectoratul Școlar a luat decizia să anuleze toate balurile bobocilor, ca măsură imediată după tragedia din clubul Colectiv, acolo unde zeci de persoane si-au pierdut viata.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Adrian Florea