Kofi Annan s-a stins

Kofi Annan, fostul secretar general al ONU a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Moartea acestuia a fost anunțață de familie și Fundația care îi poartă numele. Soția și cei trei copii i-au fost alături în ultimele sale zile.

Kofi Annan a decedat sâmbătă dimineața la un spital din Bern, Elveția. Conform anunţului făcut de familia sa, fostul secretar ONU a suferit o scurtă perioadă de timp din cauza unor probleme de sănătate. Kofi Annan a fost prima persoană de culoare care a condus Națiunile Unite. A ocupat funcția de Secretar-General într-o perioadă în care îngrijorările produse de Războiul Rece au fost înlocuite de amenințările terorismului. Eforturile sale de a combate aceste amenințări și asigurarea unei lumi mai pașnice, i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în anul 2001.

Născut în anul 1938, originar din Ghana, urmaș de conducători tribali a fost Secretar General al ONU din 1997 până în anul 2006. Annan s-a alăturat ONU ca ofițer de rang inferior la Organizația Mondială a Sănătății de la Geneva în 1962 și a fost primul care a crescut din rândurile personalului ONU.

În timp ce conducea operațiunile ONU de menținere a păcii, Annan a fost implicat în decizii controversate care aveau potențialul de a-i sfârși cariera, însă a mers mai departe cu succes. După retragerea din cadrul Organizației, acesta și-a continuat activitatea pe probleme de sărăcie, mediu și pace prin intermediul fundației care îi poartă numele.

Toți liderii lumii îl omagiază în aceste zile prin declarații publice și transmit condoleanțe familiei, iar Ghana a declarat o săptămână de doliu național. Și președintele României, Klaus Iohannis a făcut declarații pe o rețea de socializare spunând despre Annan că ”a fost un lider vizionar, o sursă de inspiraţie pentru noi toţi să continuăm să lucrăm pentru o lume mai paşnică. Eforturile sale de a reforma ONU nu vor fi uitate.”

Redactor: Denisa Albu