KMG International – RUN & CARE

Crosul caritabil  KMG International –  RUN & CARE a ajuns la a șasea ediție!

Angajații KMG International au alergat în cadrul celei de-a șasea ediții Run & Care, ce a avut loc zilele trecute în parcul Carol din capitală. Peste 200 de angajați din mai multe companii ale Grupului, alături de familiile lor și partenerii de afaceri, au alergat pe distanțe de 5, 10 şi 15 km. Compania a susținut astfel două ONG-uri importante care desfășoară acțiuni îndreptate către copii. Anual, angajații Grupului sunt implicați în acțiuni de voluntariat, participând la diferite activități caritabile, individuale sau lansate de companie: donarea de sânge, strângerea de fonduri pentru centre de plasament, sesiuni de plantare.  Run & Care este un eveniment prin care voluntariatul, spiritul civic, cât și un stil de viață sănătos prin sport sunt promovate în rândul angajaților. Valoarea donației a fost de 20,000 de dolari.

“De 6 ani alergăm pentru cauze importante, pentru a ajuta ONG-uri să dezvolte proiecte de educație, sănătate, sociale sau de mediu. Anul acesta, împletim iarăși dorința de a ne implica cu timpul petrecut alături de colegi și familie pentru două cauze diferite, dar la fel de importante: consolidarea pădurilor din Munții Făgăraș și sprijinirea copiilor ce provin din medii dezavantajate….”  a declarat Alexey Golovin, director departament Juridic și Afaceri Corporative.

Fondurile strânse în urma participării la RUN & CARE a angajaților vor fi direcționate către acțiuni care susțin programul de prevenire a separării copilului de familie demarat de asociație.

Redactor: Sondra Sandu