Klaus Iohannis sau Crin Antonescu? Cine este de fapt presedintele liberalilor?

Tribunalul Bucuresti a respins modificarile aduse Statutului PNL la Congresul partidului de la sfarsitul lunii iunie atunci cand Klaus Iohannis a fost ales presedinte. Decizia instantei vine dupa ce primarul liberal din Pucioasa, Dănuţ Bădău, a contestat faptul ca Iohannis nu ar avea vechimea corespunzatoare in partid astfel incat sa poata fi ales in functia de presedinte al partidului.

“Nu au fost respectate procedurile de organizare a Congresului. Mai multe modificari statutare le-am considerat ilegale Au permis conducerii sa ia decizii in mod arbitrar. Doresc ca modificarile, completarile nelegale sa fie anulate, sa fie eliminate din statut”

Reactia fostului presedinte al liberalilor, Crin Antonescu, nu a intarziat sa apara.

„Eu am demisionat de la conducerea PNL, s-a organizat un congres, în conformitate cu toate legile. Lui Klaus Iohannis i s-a acordat derogare, am prezidat eu însumi congresul. A fost ales președinte al PNL, suntem doar în terenul unor chestiuni formale, juridice”

”Domnul Iohannis a fost ales legitim, democratic în funcția de președinte al PNL. Un lucru este cert: candidatura la președinție a lui Iohannis nu e niciun fel de consecință. Dacă Iohannis va depune semnăturile, el este un candidat absolut legitim. Până la recunoașterea juridică a faptului că Iohannis este președinte al PNL”

Conform declaratiilor purtatorului de cuvant al PNL, Alina Gorghiu, decizia Tribunalului va fi atacata, iar in cazul in care solutia se va menţine, partidul va functiona pe vechiul statut.

Redactor: Silviu Calota