Jucării speciale pentru copii

Jucăriile cu handicap proiectează diferite persoane din viața reală,dependente de anumite aparate pentru a se putea deplasa, pentru a auzi sau pentru a vedea. Existența acestora are drept scop excluderea unei atitudini discriminatorii și formarea unei percepții corecte în rândul copiilor față de persoanele cu dizabilități.

În procesul de educare a copiilor, jocul reprezintă o parte importantă în timpul căruia se dezvoltă cunoștințele, atitudinile dar și calitățile . Astfel, utilizarea unor figurine cu dizabilități își respectă foarte bine rolul didactic .

Lipsa educației din viața multor copii păstrează anumite prejudecăți care le determină atitudinea discriminatorie față de cei aflați în dificultate și duc o luptă permanentă cu viața, din cauza dizabilităților.

Achiziționarea jucăriilor cu handicap se face, de cele mai multe ori, online, fiind produse în străinătate. În anii trecuți, Ministerul Educației avea în vedere achiziționarea a peste o mie de păpuși, astfel încât să existe măcar una în fiecare grădiniță însă proiectul „ a fost pus deoparte “.

Reporter: Ana-Maria Stoica ; Imagine: Adi Florea