Joi ar putea fi votat noul Guvern

Votul pentru învestirea Guvernului Cîțu va avea loc joi,12 martie. Decizia a fost luată luni, în birourile permanente reunite ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor.

Ședința va începe la ora 16:00, iar în aceeași zi, Curtea Constituțională se va pronunța asupra ordonanței de urgență privind alegerile anticipate.Premierul în exercițiu  Ludovic Orban a declarat că toți parlamentarii acestei formațiuni vor fi prezenți și vor respecta prevederile Constituției.

Pe data de 26 februarie, Florin Cîțu a fost desemnat de Klaus Iohannis pentru funcția de premier, după ce cu o zi înainte, Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru desemnat.

În cazul în care guvernul propus de PNL va primi vot de încredere, procedura de alegeri anticipate se încheie, iar dacă propunerea este respinsă, se va consemna prima dintre cele două căderi de guvern incluse în Constituție care pot duce la dizolvarea Parlamentului dacă se petrec în termen de 60 de zile.

Parlamentarii PSD au anunțat că vor fi prezenți în sală, la şedinţa de plen reunit privind învestirea Guvernului Cîţu, dar vor vota împotriva noului Cabinet. PSD ar vrea ca ședința să aibă loc după ce se pronunță Curtea Constituțională pe Ordonanța de Urgență care a modificat legislația electorală, scurtând termenele pentru organizarea alegerilor anticipate de la 90 de zile la 50.

Mizele ordonanței, pe care Guvernul Orban a adoptat-o cu câteva ore înainte de a fi demis, erau dublarea numărului de parlamentari care reprezintă diaspora, posibilitatea ca românii să poată vota în orice secție și, de asemenea, organizarea anticipatelor mai devreme de 90 de zile.

Decizia CCR este așteptată tot joi,12 martie, iar social-democrații vor să programeze ședința în aceeași zi. Miniştrii propuşi au fost audiaţi săptămâna trecută în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori. Avizul comisiilor este consultativ.
Conform prevederilor regulamentare, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Redactor: Daniel Albu