Jandarmii constănţeni au participat, astăzi, la campania de împădurire

Jandarmii constănţeni au participat, astăzi, la campania de împădurire denumită ”Plantăm fapte bune în România”. Această iniţiativă bazată pe voluntariat, lansată de către o organizaţie neguvernamentală în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva,  se desfăşoară la nivel naţional şi reprezintă una dintre cele mai ample acţiuni de plantare de puieţi din România, prin care se promovează împădurirea suprafeţelor de teren şi protejarea mediului înconjurător.

Alături de alţi voluntari, 18 jandarmi constănţeni s-au deplasat  în comuna  Peştera pentru a participa la plantarea de puieți, sub genericul ”Plantăm fapte bune!.

Oamenii legii, împreună cu organizatorii şi ceilalţi participanţi, au dorit să pună în valoare puterea exemplului,  plantând  mii de puieţi, fiind conştienţi că protejarea şi conservarea mediului înconjurător este primordială pentru o dezvoltare armonioasă a naturii.

Jandarmii constănţeni au mai participat şi în trecut la astfel de acţiuni voluntare şi vor fi prezenţi ori de câte ori vor fi demarate activităţi de acest gen.

Redactor: Daniel Albu