Iubirea, sărbătorită la Medgidia

Elevii Colegiului Național „Kemal Ataturk” din Medgidia au sărbătorit iubirea. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul VI, a fost organizat în parteneriat cu reprezentanții Consulatului Republicii Turcia la Constanța și Institutul Cultural Yunus Emre.

Institutul Yunus Emre continuă activitățile care promovează cultura și civilizația turcă. La Medgidia, elevii Colegiului Național „Kemal Ataturk”  au pregătit și prezentat un interesant program artistic, dedicat anotimului iubirii.

Programul a conținut și poezii ale genului liric din literatura turcă, prin care s-a dorit să se redea splendoarea iubirii.

Evenimentul intitulat „Timpul Iubirii” a reușit să demonstreze, încă o dată, faptul că turcii  nu își uită tradițiile, obiceiurile și înaintașii.

Ziua dedicată iubirii a cuprins numeroase activități, care au îmbinat cultura română cu cea turcă. Organizatorii își propun ca și următoarele ediții să fie realizate cu implicarea directă a elevilor de la Colegiul Național „Kemal Ataturk” din Medgidia.

Redactor: Paul Alexe