Iubirea pentru semeni

O nouă seară de întâlnire a comunității din Năvodari desfășurată la Casa de Cultură a orașului s-a încheiat cu zâmbete și speranță. Evenimentul „Miracolul Cuvântului” a răsunat de discursurile invitaților sosiți de la Timișoara special pentru acest eveniment.

Cea de-a doua seară a evenimentului ,,Miracolul Cuvântului” a venit în sprijinul oamenilor cu muzică religioasă și cuvântări în numele lui Dumnezeu. Prin intermediul acestei manifestări oamenii primesc sfaturi și susținere în vederea rezolve cu mai multă ușurință a problemelor cotidiene. Invitații de onoare, pastorul Daniel Cocar și soția sa au venit special de la Timișoara pentru a împărtăși din experiențele proprii  năvodărenilor.

Într-o lume în care fiecare are o țintă proprie, unde omul își vede intereseul fără a ține cont de celălalt, invitatul serii a vorbit celor prezenți despre Fiul Domnului care ne-a dat un adevărat exemplu de iubire în acest sens.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet