“Iubirea mea să scoată țări din criză” a lui Mircea Dinescu, lansată la Constanța (VIDEO)

Entuziasmați că îl vor întâlni pe marele poet față în fața dar și că vor primi gratuit ultimul volum de poezii precum și o sticlă de vin constănțenii au participat în număr mare la lansarea volumului lui Mircea Dinescu.

Volumul “Iubirea mea să scoată țări din criză”  este unul de suflet ce cuprinde cele mai frumoase poezii ale îndrăgitului poet.

Evenimentul organizat de Fundaţia Christian Gigi Chiru a fost unul cu peripeții. Deși inițial lansarea de carte trebuia să se desfășoare în incinta unui mall, conducerea nu a mai permis accesul în interior. În cele din urmă a fost impovizată o scenă in fata centrului comercial.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu