ITP-ul, mai greu de trecut

Atenție posesorilor de autoturisme! Guvernul a introdus noi criterii de selecție în ceea ce privește defecțiunile pe care le poate avea mașina dumneavoastră. La ce ar trebui să vă așteptați în momentul când sunteți trași pe dreapta și mai ales cât ați putea scoate din buzunare? Aflați din materialul următor.

De acum înainte, inspecția tehnică periodică a autovehiculelor va arată astfel.

– deficiențe minore – care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, precum și alte neconformități minore;
– deficiențe majore – susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, precum și alte neconformități mai importante;
– deficiențe periculoase – care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.

Specialiștii vor investiga trei clase de defecțiuni, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, în funcție de categoria de risc, dar și de impactul asupra mediului înconjurător, iar dacă aveți un autoturism care nu se încadrează în parametrii, trebuie să știți că amenzile sunt pe măsura neconformităților. Sumele pleacă de la 1000 de lei, iar un posesor auto poate să ajungă să scoată din buzunare și  de cinci ori mai mult. În plus, potrivit proiectului, autovehiculul verificat va primi, la finalul inspecției, un certificat ITP cu elementele standard aferente codurilor armonizate în cadrul Uniunii Europene. Vehiculele care nu trec de această etapă, se vor întoarce  la verificărin cel mult 30 de zile de la inspecţia iniţială, se mai arată în comunicatul de la Guvern.

Redactor: Andreea Barbu