ISJ Constanţa a demarat procedurile de achiziţionare a rechizitelor şcolare

Insectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a demarat procedurile de achiziţionare a rechizitelor şcolare pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial care provin din familii cu o situaţie financiară precară. Este vorba despre un program la nivel naţional care vine în sprijinul copiilor defavorizaţi şi are în vedere reducerea abandonului şcolar. Invitat în cadrul emisiunii Radiografia Zilei în seara trecută, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristina Ivan, a menţionat etapele derulării acestui program.