IPS Teodosie scapă de arestul la domiciliu

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a scăpat de arestul la domiciliu, solicitat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Judecătorii au respins solicitarea procurorilor DNA, prin care cereau arestarea la domiciliu a prelatului, însă desiciza nu este definitivă și mai poate fi atacată.

Săptămâna trecută, procurorii DNA Constanța au cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fraudă în finanțarea activităților agricole de la Nazarcea. Potrivit procurorilor, monahul ar fi încălcat două din obligațiile impuse, și anume a accesat fonduri europene și a delegat o persoană, cercetată în același dosar, pentru a reprezenta Arhiepiscopia Tomisului, în vederea obținerii  fondurilor. Numai că, magistrații Curții de Apel Constanța, în urma judecării solicitării reprezentanților Ministerului Public, au concluzionat că nu se impune înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu. Mai mult decât atât, apărătorii înaltului prelat au arătat că actul care stă la baza solicitării procurorilor ar fi fost falsificat. Prin urmare, instanța a amânat pronunțarea pentru câteva zile, iar luni, 22 mai, s-a dispus menținerea măsurii controlului judiciar și repingerea solicitării de arestare la domiciliu.

Decizia nu este definitivă. Procurorii au la dispoziție 48 de ore să atace hotărârea la instanța superioară – Înalta Curte de Casație și Justiție.

Redactor: Daniel Albu