Investiție de un milion de euro la spitalul din Medgidia

Vești bune pentru cetățenii municipiului Medgidia. Policlinica Spitalului Municipal va intra în reabilitare. Protocolul de colaborare între Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), Primăria Municipiului Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia a fost semnat.

În sala de ședințe a Consiliului Local Medgidia, municipalitatea împreună cu Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă și Spitalul Municipal Medgidia au stabilit procedurile care urmează să fie aplicate în vederea implementării proiectului ”Renovarea Policlinicii Spitalului Municipal Medgidia”.

Lucrările de reabilitare sunt un cadou din partea Guvernului Turc iar costurile se ridică la aproape 1 milion de euro. Acestea cuprind o suprafață de aproximativ 4000 de m și vor fi finalizate până la sfârșitul anului următor. Reprezentanții administrației locale, a Guvernului din Turcia și cei ai Agenției colaboratoare au vorbit despre importanța proiectului și beneficiile pe care le aduce cetățenilor.

La ora actuală situația ambulatoriului este critică. Clădirea a fost vandalizată și se află în degradare. Din acest motiv proiectul reprezintă un motiv de bucurie pentru întreg colectivul medical. Proiectul a fost început în urmă cu un an și jumătate cu vechea administrație. Relațiile de colaborare anterioare s-au desfășurat în condiții foarte bune iar reprezentanții turci își doresc să continue în aceleași condiții.

Redactor: Daniel Albu