Investigațiile continuă

Certificatul de deces în cazul lui cântăreței Whitney Houston a fost făcut public, ieri. În document se arată că circumstanţele în care artista şi-a pierdut viaţa sunt încă investigate. Certificatul menţionează că Whitney Houston va fi înmormântată la cimitirul Fairview din New Jersey. Aici se află și tatăl vedetei, decedat în 2003. În certificatul de deces publicat joi, se arată că și Whitney Houston va fi alături de tatăl său, în același cimitir. În document mai este scris că circumstanţele în care vedete şi-a pierdut viaţa sunt încă investigate. Funeraliile lui Whitney Houston vor avea loc la New Hope Baptist Church din New Jersey. Cântăreața a fost găsită înecată în cadă, sâmbătă, în camera în care era cazată la un hotel din Beverly Hills, California. Referitor la moartea artistei, medicii legiști au fost destul de rezervați în ceea ce privește autopsia vedetei, precizând că nu au descoperit urme vizibile care să ateste producerea unor traumatisme sau a unei crime. De asemenea, au refuzat să comenteze o serie de speculaţii, apărute în presă, potrivit cărora Whitney Houston s-ar fi înecat în cada din camera ei de hotel, după ce ar fi luat un medicament cu efecte sedative puternice. Pe de altă parte, doctorii au spus că testele toxicologice vor face lumină în acest caz, însă mai este de așteptat în jur de șase sau opt săptămâni, perioadă necesară pentru efectuarea analizelor toxicologice.

 

Redactor: Doina Sîrbu