Inundațiile din județul Constanța nu au avut un efect atât de devastator

În declarațiile făcute în cadrul ședinței Consiliului Județean de miercuri, Nicușor Constantinescu a spus că pagubele produse la nivel județean de inundații, nu sunt atât de mari având în vedere că au fost salvate culturi de porumb și floarea soarelui.

Nu de aceeași părere sunt cei cărora apele le-au luat gospodăriile și agoniseala de o viață.

În localitatea Rasova inundațiile au făcut pagube de peste 12 mii de lei. Nici localitatea Peștera nu a scăpat de prăpăd.

Potrivit unui raport întocmit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța, cantitățile mari de precipitații înregistrate în ultima lună, au produs pagube însemnate în 16 localități unde au fost inundate case, anexe gospodărești,obiective socio- economice, administrative, stăzi, drumuri comunale și județene, teren arabil și pășuni.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Alex Ionescu