Intervenție inedită pentru pompierii constănțeni

Au salvat un pescăruș prins într-o sfoară pe acoperișul unei clădiri din centrul orașului Constanţa. Un localnic a văzut pasărea cum se zbătea și a sunat la 112. Misiunea pompierilor nu a fost tocmai ușoară pentru că singura modalitate de acces la pescărușul rănit a fost prin escaladarea clădirii alăturate. În cele din urmă, pescărușul a fost eliberat și s-a alăturat în zbor stolului de păsări care au vegheat permanent zona.

Salvatorii au evaluat situația și din cauza cablurilor de tensiune instalate pe bloc și-au dat seama că nu au cum să folosească scara din dotare. Nu se putea ajunge la pescăruș direct de pe clădire, nici de pe casa scărilor, dar nici din apartamentele situate la ultimul etaj. Singura soluție a fost să urce pe acoperișul clădirii alăturate și să taie sfoara care ținea pescărușul captiv.

În cele din urmă, militarii au reușit să elibereze pescăruşul, care și-a luat imediat zborul și s-a alăturat zecilor de păsări care au survolat zona pe tot parcursul intervenției.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu