Intersecție blestemată în Constanța

Pietonii din imagini au fost la un pas să ajungă sub roțile mașinii, în timp ce mergeau liniștiți pe trotuar. Locuitorii din cartierul constănțean Kilometrul 4-5 au ajuns la capătul răbdării. Nu trece săptămâna fără un accident în intersecție. Pandurului este stradă cu prioritate, iar la Liliacului există un indicator de oprire pe care se pare că șoferii nu îl văd. Exact așa s-a întamplat și noaptea trecută, când un tânăr teribilist a trecut cu viteză și s-a izbit violent de un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului, primul autoturism a pus la pământ gardul vilei și s-a înfipt jumătate în curte, iar cea de-a doua mașină  a fost aruncată pe trotuar.

Proprietarul vilei a auzit o bubuitură și a ieșit direct cu camera de filmat. Era sigur că iar a avut loc un accident.

Deși impactul nu s-a soldat cu victime, daunele materiale sunt destul de ridicate și cel mai probabil, proprietarul va trebui să le suporte din buzunar.

Nici cei doi șoferi nu s-au înțeles în legătură cu plata reparațiilor celor două mașini distruse și s-au certat în plină stradă.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu / Alex Ionescu