Întâlnire decisivă cu agenţii din turism din Mangalia

O întâlnire între administraţia publică locală şi o parte a agenţilor economici din turism din sudul litoralului a avut loc, astăzi, la Casa de Cultură din Mangalia. Cu acest prilej, primarul Cristian Radu a anunţat o serie de măsuri imediate.

Parte dintre măsurile pe care edilu șef din Mangalia le va supune apșrobării în prima şedinţă a Consiliului Local Municipal vizează organizarea Primăriei. Prima dintre acestea vizează înfiinţarea unei societăţi în subordinea Consiliului Local, care se va ocupa cu asfaltarea şi amenajarea trotuarelor. Totodată, pe site-ul oficial al Primăriei Magalia va fi făcută publică o listă a „ruşinii“  ce va include agenţii economici care şi-au lăsat proprietăţile în paragină.

De asemenea, din toamnă, se va trece la reabilitarea staţiunilor, însă, vara aceasta, spune primarul Cristian Radu, sudul litoralului va fi… cârpit!

O situaţie, de data aceasta hilară, a constituit-o problema câinilor fără stăpân. Potrivit reprezentanţilor primăriei, în Mangalia au fost aduşi maidanezi… „importaţi“ din alte localităţi!

La rândul lor, agenţii economici din turism au criticat lipsa unui dialog pozitiv cu municipalitatea, dar sunt deschiși unei colaborări. Ei au atras atenţia asupra câtorva probleme cruciale ale litoralului, cea mai gravă fiind lispa salvamarilor .

Cum paragina din staţiuni este una dintre plângerile mai multor agenţi economici, primăria a decis ca, pe site-ul instituției, să fie postaţi toţi cei ce deţin astfel de unităţi şi sancţiunile care le vor plăti dacă nu remediază situaţia.

În privinţa proiectelor iniţiate din fonduri europene şi continuate extrem de greoi, din bani publici, administraţia publică spune că percepe  penalităţi de întârziere din luna aprilie. Dacă aceste trei proiecte nu sunt finalizate până pe 30 iunie, Primăria Mangalia va trebui să returneze banii Uniunii Europene!

Redactor: Mihaela Marin-Dubei