Instituţiile statului trebuie să diminueze cu 30 la sută cheltuielile de personal şi deplasări

Ordinul vine de la Guvern care a aprobat deja ordonanţă de urgenţă în acest sens. Potrivit Executivului, reducerea cheltuielilor va însemna o economie de 1,86 de miliarde de lei la buget.

Instituţiile publice, regiile autonome şi companiile naţionale au de acum înainte interzis la achiziţii de tipărituri pentru acţiuni de protocol şi pentru zile festive sau aniversare. În plus, nu mai pot face nici studii de prefezabilitate si fezabilitate pentru invetiţii pentru care nu au asigurată finanţarea.

Ordonanţa adoptată de guvern prevede că, în cazul deplasărilor în străinătate, delegaţiile vor fi putea fi formate din maximum două persoane. Pe de altă parte, instituţiile statului nu vor mai putea încheia contracte juridice decât în anumite condiţii. Şi asta pentru că multe dintre acestea primeau consultanţă de la diferite firme, deşi aveau serviciu juridic.

Redactor: Doina Sirbu