Instanta a decis amanarea verdictului in procesul pe care Vasile Delicoti l-a intentat Prefecturii Constanta

Termenul de miercuri de la Tribunalul Constanţa în procesul intentat de fostul primar al comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti impotriva deciziei de suspendare din funcţie emisă de prefectul Eugen Bola s-a finalizat cu o amânare. Magistraţii au stabilit ca şedinţa să fie reluată pe 22 august, după ce Prefectura va prezenta modul de comunicare a ordinului de demitere.

Prefectul judeţului, Eugen Bola, a emis ordinul de demitere din funcţia de primar a lui Vasile Delicoti la sfârşitul lunii mai, după ce inspectorii de integritate au constatat că edilul este incompatibil cu funcţia de primar al localitatii Poarta Alba din cauza participării în Adunarea Generală a Acţionarilor SC RAJA SA.

Redactor: Paula Moroi