Inspectoratul Școlar Județean Constanţa a acordat titlul de profesorul anului (VIDEO)

Profesionalism şi dăruire: aşa o caracterizează elevii, colegii, dar şi părinţii pe cea care a primit astăzi titlul de profesorul anului, din partea Inspectoratului Școlar Județean Constanţa. Este vorba Doina Stanca, profesor de matematică la școala generală Dimitrie Cantemir.

Este al treilea an consecutiv în care Inspectoratul Școlar Județean Constanţa acordă titlul de profesorul anului. Elevii au numai cuvinte de laudă la adresa profesoarei, cu părinții colaborează excelent, iar colegii o apreciază. Deși, de-a lungul anilor s-a dedicat trup și suflet meseriei de dascăl, Doina Stanca spune că nu s-a așteptat nicio secundă să fie desemnată profesorul anului. Profesionalismul cadrului didactic se reflectă în rezultatele de la diversele olimpiade și concursuri la care au participat elevii.

Iniţial, 10 cadre didactice au fost pe lista Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa pentru acordarea titlului de Profesorul anului. Câştigătoarea a primit o diplomă şi un laptop.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu