Iniţiem SUSPENDAREA lui Băsescu, dacă Haşotti nu este învestit luni

Iniţiem SUSPENDAREA lui Băsescu, dacă Haşotti nu este învestit luni. Declaraţia aparţine liderulului PNL Crin Antonescu. Liderul liberal a mai precizat că ministrul desemnat al Culturii, Puiu Haşotti, nu va depune declaraţia cerută de şeful statului, în care să confirme că nu a plagiat nici una dintre lucrările sale ştiinţifice. În acest context, preşedintele liberal a acuzat că Traian Băsescu se comportă precum “şeful unei haite”. Reacțiile politicienilor nu au întârziat să apară la declarațiile liderului PNL.

Dacă şeful statului nu îl învesteşte luni pe Puiu Haşotti la Ministerul Culturii, liberalii declanşeză procedurile de suspendare a preşedintelui. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Declaraţia liderului PNL referitoare la învestirea lui Puiu Haşotii la ministerul Culturii a stârnit reacţiile politicienilor. Membrii PDL-ului consideră că acesta a avut un limbaj nepotrivit pentru un viitor preşedinte, în timp ce Puiu Haşotti este de părere că este o situaţie neobişnuită şi un precedent care poate deveni periculos.

Chiar cel care l-a determinat pe Crin Antonescu să facă aceste declarații, Puiu Hașotti, spune că…

În schimb, Ioan Oltean, spune că nervozitatea de care a dat dovadă Antonescu în timp ce a făcut delarațiile respective se traduce printr-un singur lucru.

Pus în fața situației de a recunoaște că nu a plagiat, ministrul desemnat al Culturii, Puiu Hașotti, îl liniștește pe șeful statului.

Potrivit lui Haşotti, condiţia şefului statului pentru învestirea sa constituie „un subiect artificial” care ar putea crea „un precedent periculos”.

Puiu Haşotti a adăugat că a depus declaraţia la biroul premierului Victor Ponta care va decide asupra oportunităţii trimiterii sale către palatul Cotroceni.

Potrivit Codului Penal, falsul în declaraţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu