Informaţii utile pentru a obţine paşaportul

Paşaportul face dovada identităţii şi cetăţeniei titularului şi îi dă dreptul de a ieşi şi de a intra în ţară prin oricare dintre punctele de trecere a frontierei deschise traficului internaţional de călători. În străinătate, paşaportul dă dreptul titularului la asistenţă şi protecţie din partea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României. Tipurile de documente de călătorie eliberate cetăţenilor români în condiţiile legii sunt: paşaportul diplomatic, de serviciu şi simplu, precum şi titlul de călătorie şi cartea de identitate valabilă, pentru cetăţenii români care călătoresc în statele Uniunii Europene. Pentru eliberarea unui paşaport simplu trebuie să mergeţi la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Constanţa, de pe Bulevardul Tomis numărul 51. Programul este între orele 8.30 şi 16.30, în fiecare zi, de luni până vineri, atât pentru cereri cât şi eliberări paşapoarte. Serviciul are deschis punct de lucru şi la Mangalia, în incinta Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei, deschis în fiecare zi de miercuri, între orele 10.00 şi 16.00. Aici, aveţi nevoie de următoarele documente: cererea tip; cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original şi copie xerox. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original şi copie xerox. În cazul prezentării buletinului de identitate sau cărţii de identitate provizorii, se vor anexa două copii xerox, dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, paşaportul anterior dacă este cazul. Valabilitatea paşaportului electronic este de cinci ani, iar pentru minorii cu vârsta sub şase ani, valabilitatea acestuia este de trei ani. Termenul de eliberare este de până la 30 de zile lucrătoare, în prezent termenul fiind redus la 14 zile calendaristice. Contravaloarea paşaportului electronic este de 270 lei plus 30 de lei taxa consulară. Pentru minorii sub şase ani, paşapoartele simple electronice, cu valabilitate 3 ani costă 244,00 lei + 32,00 lei, taxă consulară. Pentru  paşapoartele simple temporar, trebuie să achitaţi 100,00 lei + 32,00 lei taxă consulară + 100 lei, tarif suplimentar.