Incident grav la o grădiniță din Constanța

Este anchetă la o grădiniță din Constanța după ce un dulap s-a prăbușit peste un copil în vârstă de cinci ani. Micuțul a fost preluat de o ambulanță  și transportat la spital unde a ramas internat peste noapte.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, dar și poliția, fac verificari în acest caz, pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs accidentarea copilului și cine se face vinovat. La ora 5 după amiază, când copiii se pregătesc să plece acasă, holul cu dulapurile pentru hainuțe era plin de părinți și preșcolari. Un băiețel s-a agățat de ușa unui dulap și s-a dat pe el ca într-un leagăn. La un moment dat, sub greutatea copilului, dulapul s-a înclinat periculos de mult, și în cele din urmă a căzut, sub privirile tuturor.

Au urmat momente de panică, iar cineva din conducerea grădiniței a sunat la 112 și a chemat ambulanța.

Tot necazul s-a întâmplat pentru că dulapul de pe holul grădiniței nu era asigurat. Dacă ar fi fost prins și în perete, mobila nu s-ar mai fi prăbușit peste copil. Copilul a avut mare noroc. Holul este îngust, și în momentul în care dulapul a căzut, s-a sprijinit de peretele opus, astfel încât micuțul a fost prins dedesubt și nu strivit de către obiectul de mobilier. Nimeni nu s-a gândit vreodată să ancoreze dulapul cu puncte de prindere în perete. Conducerea gradiniței spune că el trebuie mișcat de pe poziție de fiecare dată când se spală holul, pentru că este o zonă cu trafic intens și igiena ei este mai des făcută față de alte spații din cladire.

În zilele următoare, toate piesele de mobilier vor fi verificate și ancorate în perete, pentru ca astfel de accidente să nu mai apară. Gradinița unde s-a petrecut necazul funcționeaza de 9 ani fară incidente.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: George Dima