Începutul lunii aprilie vine cu o serie de activități plăcute pentru elevi

Programul săptămânii altfel constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, a unui orar special. Acesta este format doar din activităţi care au caracter non-formal. Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și dascălilor, în activități extracurriculare și extrașcolare interesante. Scopul este să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.

Pregătirile pentru această săptămână de activități diferite au început încă de la debutul anului școlar în curs! După experiențele din anii anteriori, elevii așteaptă cu nerăbdare perioada în care au parte de acțiuni interesante și distractive.

Instituțiile de învățământ se întrec în acțiunile planificate. Dacă unii dintre copii vizitează alte instituții, alții vor pătrunde în lumea cofetarilor sau vor desfășura activități de prevenire a situațiilor de urgență.

Activităţile propuse trebuie să aducă plus-valoare întregii comunităţi şcolare, prin competenţe, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, prin zâmbetele elevilor şi dascălilor implicaţi.

Redactor: Anamaria Stoica