A început Programul Estival de Lectură

S-a dat startul la lectură! Primăria Municipiului Medgidia și Biblioteca Municipală  invită copiii, părinții și bunicii la citit. Prima zi din cadrul programului a fost dedicată școlarilor.

Din programul de vacanță al elevilor din Medgidia nu lipsesc orele de citit. Biblioteca Municipală Medgidia a inițiat o acțiune prin care toată lumea să fie atrasă în această vară de lectură. La orele special organizate, participanții primesc un jurnal de lectură și ustensilele necesare penru a crea un coș cu fructe. Fiecare fruct este echivalentul a 50 de pagini citite. Astfel cititul va câștiga teren în fața multor altor obiceiuri.

Elevii prezenți la eveniment au avut ocazia să povestească și despre cărțile citite.

Sunt cărți care rămân pentru totdeauna în interiorul cititorului constituind bagajul său cultural, emotiv și social. Sunt cărți care transmit mai mult sau mai puțin, însă ce alege fiecare să păstreze depinde numai de cel care savurează lectura. Adoptarea unui astfel de program ca cel implementat de Biblioteca Municipală Medgidia devine un mod de distracție dar și de relaxare.

Redactor: Robert Tănasă