A început maratonul cumpărăturilor de sezon

În marile magazine din oraș se simte că au venit sărbătorile și asta nu neapărat din pricina decorațiunilor de sezon, ci a clienților care le-au călcat pragul de la primele ore ale dimineții. Constănțenii au luat startul maratonului printre rafturile pline cu jucării, în căutarea cadoului perfect pentru cei mici.

Dacă unii dintre părinți au zăbovit ceva timp pentru a le putea face o surpriză copiilor, alții au mers direct la țintă sau au preferat să vină cu cei mici de mînă.

Mămici, bunici sau copilași, tuturor le-a luat pe puțin câteva ore periplul prin magazine. În funcție de preferințe, dar și de buget, oamenii au avut de ales dintre clasicul farmec al jucăriilor de pluș, potrivite pentru copilașii de vîrste mai mici, și pînă la cele mai spectaculoase jucării interactive, preferate de părinți pentru rolul educativ al acestora.

Nici rafturile de electronice nu au fost ocolite de cei în căutare de cadouri, ce-i drept, puțin mai pretențioase.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Sorin Hulubei