Începe vaccinarea antigripală

1 milion de doze de vaccin antigripal vor fi disponibile începând cu data de 15 septembrie. Acestea vor fi folosite în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății.

Peste 11 milioane de lei. Aceasta este valoarea contractului încheiat de Ministerul Sănătății pentru achiziționarea dozelor de vaccin anti-gripal. Cu toate că în fiecare an sume uriașe au fost alocate acestei campanii, dozele de vaccin au întârziat să apară.  De data aceasta Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a dat asigurări ca dozele vor fi livrate la timp.

Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului gripal. Achiziția se realizează în baza unui Acord – Cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani și astfel reușim să asigurăm aprovizionarea la timp și să demarăm campania de vaccinare  în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenție”.

Beneficiarii acestei campanii vor fi persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, boli metabolice, copiii dar și bătrânii instituționalizați. În acest an, 1 milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației.

Redactor: Alexandra Panait