Începe vaccinarea antigripală

Primele doze de vaccin antigripal au fost distribuite în cabinetele medicilor de familie. Vaccinarea împotriva gripei ar trebui să înceapă luna aceasta.

Campania de vaccinare gratuită vizează reducerea  îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Acțiunea  se va derula la cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.  Beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire: personalul medical, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cei cu boli cronice și metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi.

“Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Pe lângă acestea, în farmacii, persoanele interesate pot gasi și două vaccinuri din import: unul din Olanda și unul din Franţa. Preţurile variază între 40 şi 57 de lei.

Vaccinul antigripal oferă cea mai bună protecție împotriva gripei sezoniere și reduce semnificativ răspândirea virusului. Anul trecut, 129 de persoane au decedat în urma îmbolnăvirii cu virusul gripal, corelat cu condiții medicale preexistente.

Redactor: Alexandra Panait