Începe sezonul gripei

Schimbările bruște de temperatură pot favoriza apariția răcelii și a gripei. La nivel național, s-au înregistrat deja 65 de mii de cazuri de gripă, iar 6 persoane și-au pierdut viața. Cu toate acestea, autorităţile în domeniu nu au declarat stare de epidemie, deoarece, teoretic, ar trebui să fie bolnavă 50% din populaţia unei regiuni, ca să poată fi declarată oficial epidemia.

Numărul de cazuri de gripă şi viroze respiratorii a crescut extrem, în ultimele două săptămâni. Dovadă stau prezentările la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului, dar și la cabinetele medicilor de familie. Aproximativ 65.000 de cazuri de gripă au fost înregistrate în toată țara. Conducerea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile consideră că nu este nevoie să fie declarată, oficial, emidemia de gripă. În acest context, populaţia este liniştită, iar din cauza lipsei de informare, cu privire la viteza reală cu care se propagă virusul gripal, nu este suficient de precaută.

La malul mării, în perioada 2 – 8 ianuarie, au fost diagnosticate, în serviciul de boli infecţioase, un număr de 50 cazuri de afecţiuni respiratorii, din care au fost spitalizate 34.

Mai grav este faptul că, de la debutul sezonului gripal, avem, în total, șase decese confirmate cu virus gripal de tip A, subtip H3N2, cunoscută, mai degrabă sub numele de „gripă porcină”. Dintre aceste cazuri, patru s-au înregistrat în săptămâna 2 – 8 ianuarie 2017.

Aşadar, nu intraţi în contact cu persoanele bolnave, ocoliţi mall-urile, dar, mai ales, locurile de joacă din mall-uri şi spălaţi-vă mâinile cât mai des.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea