Începe furnizarea căldurii în Constanța

De astăzi, toți constănțenii racordați la sistemul centralizat vor avea căldură în calorifere. Operațiunea de umplere a instalațiilor s-a desfășurat până la ora 18:00, iar de acum înainte agentul termic va fi prezent în locuințele consumatorilor racordați la R.A.D.E.T.

Decizia a fost luată ca urmare a faptului că prognoza meteorologică pentru perioada următoare indică o scădere accentuată a temperaturilor exterioare, dar și pentru că s-au înregistrat din ce în ce mai multe solicitări de a porni furnizarea căldurii pentru încălzirea locuințelor și a unităților de învățământ.

Pentru ca agentul termic să ajungă în casele constănțenilor, administratorii Asociațiilor de Proprietari trebuie să se asigure că vanele sunt deschise. Orice disfuncționalitate apărută cu privire la această operațiune poate fi comunicată la dispeceratul R.A.D.E.T. la numerele de telefon: 0241.616.792 sau 0341.461.000.

Redactor: Cristina Niță