Încep înscrierile la Universitatea Ovidius

Începând din 15 iulie absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie la Universitatea Ovidius. În funcție de specializarea aleasă aceștia vor susține un examen scris sau vor fi admiși pe bază de dosare. Aici contează media de la bacalaureat precum și media obținută în cei 4 ani de liceu.

Comparativ cu anul trecut  taxele la unele facultăți din cadrul Universității Ovidius au crescut.

Universitatea Ovidius a organizat în premieră în anul școlar 2012-2013 cursuri de pregătire pentru elevii. Chiar dacă au fost gratuite, nu au prezentat interes printre liceeni. Doar 500 de tineri s-au înscris în  primă fază după care doar jumătate au continuat să le frecventeze.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Victor Nita