Încătușat de polițiștii locali

Un tânăr din Constanţa a fost încătuşat de poliţiştii locali după ce a ascultat manele în autobuz. Bărbatul a făcut scandal când oamenii i-au cerut să oprească muzica iar mai apoi s-a luat la ceartă cu agenţii locali. Totul s-a întâmplat pe 20 ianuarie, în jurul orei 14.30, într-un autobuz de pe linia 42 din Constanţa. Ceilalţi călători i-au cerut tânărului să oprească muzica sau să dea mai încet volumul la telefon, moment în care acesta a început să facă scandal. Nici atunci când a fost interceptat de către polițiștii locali, barbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse și a refuzat să se legitimeze. Mai mult decat atat, acesta a încercat să fugă, fapt pentru care polițiștii locali au recurs la încătușarea și coborârea acestuia din autobuz. Oamenii legii l-au condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în vederea stabilirii identității. În urma audierii tânărul a fost amendat cu suma de 300 lei.

Redactor: Cristina Niță