Încălzirea globală provoacă adevărate dezastre naturale

Cercetătorii australieni, autorii unui studiu despre fauna marină, trag un semnal de alarmă în ceea ce privește Marea Barieră de Corali și spun că structura ei ar putea continua să se deterioreze în acelaşi ritm până în 2022, dacă nu vor fi luate măsuri pentru a o proteja.

“Pierderea a jumătate din suprafaţa cu corali reprezintă un motiv serios de îngrijorare, întrucât ea este sinonimă cu pierderea habitatului pentru zeci de mii de specii marine “, au explicat autorii lucrării realizate pe baza a 2.258 de studii anterioare din ultimele trei decenii. Cicloanele tropicale de mare intensitate – 34 în total din 1985 – sunt vinovate în proporţie de 48% pentru degradarea Marii Bariere de Corali, în timp ce 42 de procente reprezintă o stea de mare invazivă, denumită şi “coroana de spini”, care devorează coralii. De asemenea, două momente grave, care au dus la albirea coralilor, în 1998 şi în 2002, generate de încălzirea oceanelor, au avut la rândul lor “un impact nefast important” asupra porţiunilor centrale ale recifului. Chiar și așa, se întrevede o speranță, pentru că unul dintre autorii studiului este de părere că  această structură unică de corali ar putea să se regenereze. “Însă regenerarea ei va avea nevoie de 10-20 de ani. În prezent, intervalele de timp dintre distrugeri sunt în general prea scurte pentru a permite o reconstituire completă şi tocmai acesta este lucrul care antrenează pierderi pe termen lung”, spune cercetătorul. Inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, Marea Barieră de Corali se întinde pe o suprafaţă de 345.000 de kilometri pătraţi de-a lungul coastei australiene şi reprezintă cea mai vastă structură coralieră din lume, cu peste 3.000 de sisteme recifale şi sute de insule tropicale.

Marea Barieră de Corali adăposteşte 400 de specii de corali, 1.500 de specii de peşti, 4.000 de specii de moluşte şi numeroase specii ameninţate cu dispariţia, precum dugongul şi broasca ţestoasă verde.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu