Încă o lovitură pentru sănătatea din România

Povestea Spitalului de la Eforie Sud începe în 1908, atunci când a fost înființat. De-a lungul anilor, aici au fost spitalizați și tratați zeci de mii de pacienți. Iar medicii căpătat un renume la nivel mondial.

Așadar încă un spital cu renume din România nu va mai exista. Acesta se transformă în secție exterioară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Iar activitatea chirurgicală a Spitalului de la Eforie Sud a fost oprită, conform scrisorii pe care a trimis-o angajaților, managerul SCJU, Dan CĂPĂȚÂNĂ.

Deciziile se răsfrâng asupra pacienților care au nevoie de cele mai bune servicii medicale. De joi, cu toții sunt refuzați: ”Aici nu se mai salvează vieți”.

Din surse protejate am aflat că medicii unității spitalicești au fost amenințați și nu mai au voie să facă declarații în presă. Pentru acest lucru, cadrele medicale au primit, tot joi, un nou regulament intern, în care este stipulat clar că este interzisă orice relație cu mass-media, cu excepția purtătorului de cuvânt, Cătălin Grasa, care nu a fost de găsit. La fel și managerului Spitalului Județean Constanța.

În această situație,m ulți dintre angajații spitalului își caută deja de muncă în alte părți. Cu toții sunt de acord că aici nu vor mai avea ce face. Numai anul trecut, opt medici au efectuat peste 1800 de operații. Medicii de aici nu au fost demiși, însă cu toții știu că unității spitalicești îi va fi schimbat regimul, motiv pentru care cei mai mulți aleg să plece din timp.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Victor Nita