În sprijinul comerțului tradițional

Micii întreprinzători din zona de sud-est a țării au fost premiați miercuri seară, la gala premiilor comerțului tradițional românesc, care a ajuns la cea de-a 7-a ediție. La competiție s-au înscris aproape 200 de comercianți, din care au fost selectaţi 40. Membrii juriului spun că în urma studiului referatelor primite au descoperit în județul Constanța și nu numai, magazine mici și performante.

În acest an, gala premiilor comerțului tradițional românesc a suferit modificări față de edițiile precedente. Și anume, competiția se desfășoară pe două etape, cea regională și cea națională. Schimbarea atrage după sine și mai mulți premianți, adică în total 44. Obiectivul acesteia a fost sa-i ajute pe operatorii de magazine tradiționale să se modernizeze și să țină pasul cu concurența din marile lanțuri comerciale.

Redactor: Alexandra Uveghes ; Imagine: Matei Ghioc