În prag de risc biologic

Este alertă de risc biologic pe litoral. Epava cu oi scufundată în Portul Midia zace în continuare pe fundul mării. După ce proprietarul sirian nu a prezentat niciun plan de ridicare a navei, aceasta a rămas în sarcina statului roman.

În timp ce mii de cadavre de animale sunt încă în nava scufundată, Ministerul Transporturilor a demarat o amplă anchetă.

Procesul de dezintegrare a substantelor organice continuă. Animalele descompuse creează un mediu toxic ce impune măsuri suplimentare pentru orice echipă care v-a lucra în zonă.

Între timp, statul roman le cere firmelor să întocmească propriul plan de ranfluare al navei. Până acum, s-au înscris la licitație nouă firme atât românești cât și din străinătate.

Ministerul Transporturilor a început o anchetă în Portul Midia. Întreg echipajul a fost audiat, iar comandantul navei și pilotul au fost amendați. Apa de mare este monitoriaztă săptămânal de către autorități care iau periodic probe și le trimit la analize.

Costurile estimate de autorități pentru întreg procesul de recuperare al navei depășește 19 milioane de lei.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Adrian Corchie