În ciuda vremii ploioase, la Ovidiu a fost un weekend de-a dreptul incendiar (VIDEO)

Localnicii au petrecut până târziu în noapte, cu ocazia Zilelor oraşului. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol incendiar de artificii.

Muzică şi voie bună – aceasta a fost deviza celei de-a doua seri a Zilelor Oraşului Ovidiu.

Oamenii au sfidat vremea capricioasă şi au ieşit din case, pentru a se distra.  Au cântat, au dansat și au fost împreună la sărbătoarea care a devenit deja o tradiție în fiecare an.

Evenimentul, organizat de primăria oraşului, condusă de democrat-liberalul Dumitru Bocai, a reunit nume mari ale muzicii românești. Stelu Enache, Ionuț Galani, trupa Holograf și Ștefan Bănică Jr., sunt doar câţiva dintre cei care au urcat pe scena din Ovidiu.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Matei Ghioc