”Impresii de colecționar”, o carte cu totul aparte

Maria Pârvuțoiu ne face cadou o carte  de suflet ”Impresii de colecționar” în paginile căreia imprimă toată dragostea și pasiunea de o viață pentru artă. Un om cu totul deosebit, învăluit de un har aparte lasă moștenire generațiilor viitoare învățămintele unei vieți trăite cu credință în slujba artei.

Maria Pârvuțoiu, o adevărată doamnă, rafinată prin noblețea sufletului și prin gustul desăvârșit pentru frumos, pentru artă și-a lansat la Constanța în incinta Muzeului de Artă volumul intitulat ”Impresii de colecționar”. Născută într-o familie veche de aromâni iubitori de cărți, de artă, de tot ce înseamnă frumos, nepoată a unei alte mari doamne, Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost încă de la începutul vieții înconjurată de acest univers al valorii și educată în acest sens.

În acestă zi deosebită în care și-a lansat cartea la Constanța le-a avut alături pe doamna Doina Păuleanu, directorul Muzeului de artă Constanța, profesorul universitar Olimpia Varga și artistul plastic Lelia Rus Pârvan.

Doamna Maria Pârvuțoiu ne propune o carte cu totul aparte, ca un manual pentru o viață trăită în slujba artei.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet