Impresarul Alexandrei Stan a apărut la DNA

La ieșirea de la audieri, Marcel Prodan a ignorat jurnaliștii și a încercat să dispară cât mai repede din fața camerelor de luat vederi.

În joc este un prejudiciu de peste 40.000 de euro cauzat artistei, iar acuzații grave de șantaj planează asupra capului managerului-bătăuș. Înainte de a da ochii cu procurorii DNA Marcel Prodan a fost căutat zile la rând de poliţiştii constănţeni.

Intrarea în forță în casa managerului s-a produs în weekend: imaginile cu clanța și încuietoarea ușii distruse se pot vedea încă și astăzi in blocul unde acesta locuiește. Marcel Prodan  este în atenţia procurorilor de marţea trecută, din momentul în care avocatul Alexandrei Stan a depus o plângere penală impotriva lui. El este acuzat că ar fi şantaj-o pe tânăra cântăreaţă, în încercarea de a o face să renunţe la banii pe care acesta îi datora. Apropiaţii artistei au spus că Prodan încasa marea majoritate a banilor obţinuţi de Alexandra şi nu o dată tânăra i-ar fi cerut socoteală impresarului. Acesta a tăcut și în fața procurorilor, prevalându-se de faptul că încă nu este reprezentat de un avocat.

În Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurorii DNA se arată că la 15 iunie, Prodan a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate cu scopul de a o determina să renunţe la peste 40.000 euro. Această sumă ar fi trebuit să fie achitată părţii vătămate în  baza unui contract comercial încheiat cu SC MAAN MUSIC STUDIO SRL. Faţă de impresar, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe un termen de 30 de zile, se mai arată în comunicatul oficial al DNA.

Reporter: Andreea Barbu / Cosmin Bele ; Imagine: Bogdan Grigorescu / George Dima