Iarnă cu probleme

Opt morți, zeci de persoane ajunse în spital, circulație paralizată și oameni degerând în propriile case – acesta este bilanțul zilelor de frig arctic abătute asupra României. Meteorologii au anunțat că, în această dimineață, la Întorsura Buzăului s-au înregistrat minus 32 de grade Celsius! Iarna cumplită a făcut, până acum, nu mai puțin de opt victime, iar alte zeci de oameni au ajuns în spitale din cauza gerului crunt. Mai mult, chiar și intervențiile medicale, care ar fi trebuit să fie de rutină, s-au transformat în adevărate operațiuni militare, din cauza drumurilor blocate de nămeți. Un exemplu ar cazul unui bebeluș de numai șapte zile din județul Tulcea, care suferea de o malformație a inimii și a  fost transportat la București cu un elicopter al ministerului de Interne. De la elicopter, o ambulanta SMURD a preluat copilul si l-a transportat la Spitalul Budimex, unde o echipa medicala era gata pregatita sa-i dea îngrijiri. Din cauza gerului, au fost afectate și conductele de încălzire și apă din mai multe orașe. Spre exemplu, locatarii a 20 de blocuri din cartierul bucureștean Pantelimon, au tremurat de frig mai bine de 11 ore în apartamente, din cauza unor avarii la conductele de încalzire. Ca sa reziste la gerul din case, unii au îmbracat tot ce aveau mai gros. Altii au pornit caloriferele electrice ori s-au adunat în bucatarii, pe lânga aragazurile aprinse. Meteorologii spun că, miercuri dimineață, se înregistrau minus 32 de grade la Întorsura Buzăului, la Brașov au fost minus 25 de grade, iar la București mercurul din termometre a indicat minus 22 de grade.

Redactor: Doina Sîrbu